Facebook
Stresul poate fi la fel de molipsitor ca si raceala

Conform unui studiu recent realizat de cercetatorii americani, stresul poate fi transmis la fel ca o forma de raceala, fiind foarte contagios.

O echipa de psihologi de la Universitatea din Saint Louis a realizat o serie de teste, pentru a vedea cat sunt oamenii de expusi la "stresul de gradul doi", cu ajutorul unui grup de voluntari.

Acestia au avut sarcina de a sustine un discurs in public sau de a rezolva in minte o problema de aritmetica, in acelasi timp, fiind priviti de alte persoane. Urmatorul pas a constat in masurarea nivelurilor de cortizol si analiza enzimei salivare, asociata cu stresul, atat pentru voluntari cat si pentru observatori. 

Astfel, s-a observat ca reactia la stres a observatorilor era “proportionala cu aceea a voluntarilor si nu era influentata de sex”.

Concluziile au aratat ca stresul se poate transmite prin diferiti factori, precum tonul vocii, expresiile faciale, pozitia corpului si chiar mirosul persoanei stresate.

"Am demonstrat ca stresul se poate lua ca o boala contagioasa de la persoanele vizate de stres la observatori", au explicat cei care au realizat studiul.

"Faptul de a descoperi ca, in cazul anumitor persoane, apar reactii de stres doar pentru ca acestea privesc alti oameni in situatii de stres a fost un lucru surprinzator pentru noi", a declarat Tony Buchanan, profesor asociat la Departamentul de psihologie al Universitatii din Saint Louis.